PARADIGMA OCUPAŢIILOR PROFESIONALE

PARADIGMA OCUPAŢIILOR PROFESIONALE

Problematica profesionalizării ocupaţiilor este un obiect al observaţiei multor lucrări din domeniul sociologiei şi psihopedagogiei. În aceste discipline, profesia este privită ca un grup organizat care este în interacţiune constantă cu societatea ce formează matricei ei, care îşi duce la îndeplinire funcţiile sale printr-o reţea de relaţii formale şi informale care îşi creează propria subcultură, cerând adaptări la ea ca pe o condiţie necesară pentru succesul carierei.

PARADIGMA OCUPAŢIILOR PROFESIONALE

Două dintre caracteristicile principale ale unei profesii sunt: un grad înalt de cunoştinţe generalizate şi sistematice şi orientarea către interesul comunităţii mai degrabă decât înspre interesul propriu individual. În acest standard se pot încadra şi valorile şi principiile de comportament în fiecare profesie, deontologia.

Fenomenul profesionalismului nu poate fi conceput în termenii unor distincţii foarte nete; din această cauză este mai oportun să privim ocupaţiile ca fiind distribuite de-a lungul unui continuum. La un pol al acestuia sunt regrupate profesii renumite şi clare (medic, avocat, profesor, om de ştiinţă), iar la celălalt pol sunt reunite ocupaţiile ce necesiră mai puţină competenţă şi sunt mai puţin atractive (paznic, hamal, agricultor).

Pornind de la întrebarea : care sunt atributele de bază pe care le posedă ocupaţiile profesionale, faţă de cele neprofesionale, se disting standardele profesiilor:

- teorie sistematică;

- autoritate;

- aprobarea comunităţii;

- coduri etice;

- cultură.

Aceste atribute menţionate determină diferenţierea dintre ocupaţiile profesionale, de cele neprofesionale, este una cantitativă, nu calitativă.

Performanţa unui serviciu profesional implică o pregătire îndelungată, chiar în cazul unor ocupaţii nonprofesionale, cu atât mai mult în cazul ocupaţiilor profesionale.

Competenţele ce caracterizează o profesie îşi au sursa şi sunt susţinute de o bază de cunoştinţe, de un fundament care au fost organizate într-un sistem cu o coerenţă imanentă, denumit corp teoretic. Obţinerea unei competenţe profesionale necesită o stăpânire anterioară sau simultană a teoriei care stă la baza acestei competenţe. Constituirea corpului teoretic este importantă pentru profesiune deoarece:

- sistematizează şi codifică observaţiile şi cunoştinţele;

- edifică problemele de interes ştiinţific;

- legitimează statutul profesiei;

- acreditează formalităţile şi profesioniştii practicieni.

PARADIGMA OCUPAŢIILOR PROFESIONALE

Elaborarea unei teorii valide care să ofere o bază solidă pentru tehnicile profesionale, cere aplicarea metodei ştiinţifice la problemele profesiei. Angajarea continuă a metodei ştiinţifice întăreşte elementul raţionalităţii, care, într-o profesie, încurajează o atitudine critică. Raţionalitatea generează autocritica de grup şi controversa teoretică. Membrii unei profesii convin ca, în asociaţiile lor, să înveţe şi să evalueze inovaţiile teoretice cu regularitate. Aceasta produce un mediu stimulativ din punct de vedere intelectual, care este într-un contrast cu mediul unei ocupaţii nonprofesionale.

PARADIGMA OCUPAŢIILOR PROFESIONALE

În evoluţia oricărei profesii apare cercetătorul teoretician, al cărui rol este cel al investifgării ştiinţifice şi sistematizării teoretice. În anumite domenii, cu precădere cele „tehnologice”, apare o diviziune a muncii, pregnantă fiind diferenţa dintre cei orientaţi spre practică şi cei orientaţi spre teorie. Această diviziune poate conduce la separări cu repercursiuni asupra relaţiilor intraprofesionale. Dacă diviziunea muncii este adecvat integrată, va produce o dezvoltare accelerată a corpului teoretic şi a o dezvoltare a ramurilor teoretice, fapt ce va specializa nucleul. Beneficiul acestui tip de dezvoltare este mărirea perioadei de pregătire considerată optimă pentru accederea în profesie. Aceasta justifică apariţia educaţiei profesionale academice licenţiate în vârful educaţiei universitare de bază.

Pregătirea pentru o profesie trebuie reprezentată atât de o experienţă intelectuală, precum şi de una practică. Pregătirea la locul de muncă „prin ucenicie”, fiind suficientă pentru o ocupaţie nonprofesională, devine insuficientă pentru o profesie.