TREI tipuri de RELATII definesc STRUCTURA LUMII

TREI tipuri de RELATII definesc STRUCTURA LUMII

TREI tipuri de RELATII definesc STRUCTURA LUMII. Termenul etică provine din grecesul ethos, care semnifică: obicei, datină, obişnuinţă.

Termenul morală provine de la latinescul mos, mores, care înseamnă, de asemenea, obicei, obişnuinţă. Pe parcursul evoluţiei lor etimologice, aceşti termini s-au disociat, astfel încât prin morală se înţelege un fenomen real, care ţine de viaţa colectivităţilor de oameni, în timp ce etica este teoria sau ştiinţa ce investighează relaţiile morale dintre oameni. Se distinge astfel teoria (etica) de obiectul ei (morala).

Pentru definirea eticii se poate porni de la prezentarea structurii lumii, văzută pe trei tipuri de relaţii:

1. relaţia omului cu el însuşi – aceasta este, prin excelenţă, domeniul eticii. Etica ridică întrebări referitoare la comportamentul fiinţei umane faţă de ea însăşi, autoîngrijirea fiind, în acest context, un element central;

2. relaţia fiinţei umane cu altă fiinţă umană – reprezintă câmpul investigaţiilor sociologice, al politicii şi în strânsă legătură cu legea. Oamenii trăiesc împreună, fiind centrală în acest context găsirea celei mai bune modalităţi de a trăi împreună.

3. relaţia omului cu natura – reprezintă câmpul investigaţiilor economice, în care dependenţa umană de natură este centrală, omul având nevoie de resursele naturale pentru a supravieţui.

Această structură a lumii prezintă imaginea celor trei concepte care stau la baza categorizărlor situaţiilor sociale: legea, deontologia, etica.

Etica reprezintă dezvoltarea relaţiei cu tine însuţi, bazată pe preocuparea de a asigura o viaţă mai bună.

Deontologia se constituie în reguli care vizează modul de a lucra/conlucra bine, împreună cu altă persoană. Acest concept a fost folosit de către filosoful Bentham, care a introdus o nuanţă importantă, pentru a diferenţia oamenii aşa cum sunt ei (ontologie), de oameni aşa cum trebuie să fie (deontologie). Cadrul deontologic formează oamenii aşa cum trebuie să fie.

TREI tipuri de RELATII definesc STRUCTURA LUMII. Condiţiile esenţiale pentru crearea unui cadru etic sunt:

1. Libertatea – chiar dacă oamenii nu dispun de libertatea absolută, aceştia au întotdeauna libertatea de a-şi alege modul de reacţie. Acest lucru înseamnă şi responsabilitatea asumată pentru consecinţele alegerii făcute. Bineînţeles că trebuie realizată distincţia între realitate şi ceea ce am dori să se întâmple în viaţa noastră. Este necesară o analiză atentă a deciziilor şi acţiunilor noastre pentru a evita greşelile majore, această concentrare fiind, de asemenea, un punct de plecare al eticii.

.

Sensibilitatea este necesară pentru a face distincţia între bine şi rău, acest lucru fiind indispensabil eticii. Datorită sensibilităţii, fiecare persoană poate judeca acţiunile şi comportamentele proprii sau ale celorlalţi în termeni de bine şi rău.

2. Reflecţia – presupune abilitatea de a reflecta, de a gândi despre ceea ce este corect sau nu. Prin natura sa, etica este teoretică, ceea ce nu exclude însă caracterul subiectiv al său. Pentru a ajunge la raţionalitate, la un consens logic, etica trebuie să fie liberă de orice prejudecată, acest lucru fiind pregnant în profesiile din domeniul social.

La baza eticii stă motivaţia, care poate fi externă sau internă.

Motivaţia externă poate avea ca sursă un ordin – ca simbol al puterii, faţă de care ne conformăm din teamă pentru sancţiune, pedeapsă. Dar ordinul poate fi şi o accepţiune pozitivă, fiind asumat din încredere şi afecţiune faţă de emitent, din convingerea executantului că ordinul are darul de a-l proteja, că îl execută pentru un scop pozitiv, asumat.

O altă sursă a motivaţiei externe poate fi rutina – sarcina fiind asumată din inerţie, mimetism, menţinute ca urmare a confortului pe care îl conferă rutina şi dorinţa de a nu deranja pe alţii.

Motivaţia internă are la bază raţiunile proprii, care nu sunt determinate de o constrângere sau de o imitaţie a cuiva sau a unui anumit tip de comportament. Capriciul este elocvent pentru ilustrarea acestui tip de motivaţie. Capriciul creează cel mai intens sentiment de libertate, fiind pur personal, fără a depinde de cineva.

Când motivaţia pentru îndatoririle noastre este externă, se vorbeşte despre o etică heteronomă, care, la origine, era o etică absolută, în care contrastul dintre bine şi rău era central.

Când îndatoririle au la bază o motivaţie internă, acţionăm în virtutea unei etici autonome. Când acest tip de etică este influenţată de circumstanţele în care ne putem afla la un moment dat, se vorbeşte de o etică relativă.