Motivare, implicare sau satisfacție în muncă?

Motivare, implicare sau satisfacție în muncă? Cum identifici factorii care o influențează?

Satisfacţia în muncă este starea de echilibru la care ajunge individul în momentul în care răspunde complet unor nevoi, sau aşteptărilor conştiente sau inconştiente. Motivare, implicare sau satisfacție în muncă?

Factorii care determină satisfacţia în muncă:

1. munca însăşi privită ca ansamblu de activităţi;

2. posibilitatea de a învăţa sau de a stăpâni bine o activitate;

3. remuneraţia cu toate formele sale;

4. promovările sau posibilităţile de evoluţie profesională;

5. recunoaşterea rezultatelor bune;

6. avantaje sociale;

7. condiţiile de muncă;

8. stilul de management;

9. relaţiile interpersonale şi lucrul în echipă;

10. politicile şi cultura întreprinderii;

11. amplasarea locului de muncă faţă de locuinţă;

12. renumele şi importanţa întreprinderii.

Implicarea în muncă

Principalele direcţii în cercetările privind implicarea au fost următoarele:

1. concepţia bazată pe schimbul individ-întreprindere. Implicarea rezultă ca urmare a schimburilor, a aşteptărilor reciproce existente între individ şi organizaţie.

1. concepţia psihologică. Implicarea rezultă dintr-un proces de identificare a individului în cadrul organizaţiei. Ea insistă asupra aspectelor afective ale relaţiei dintre individ şi organizaţie.

În legătură cu implicarea în muncă au fost formulate următoarele definiţii:

1. Implicarea este o funcţie care exprimă costurile şi câştigurile asociate apartenenţei la o organizaţie;

2. Implicarea este ceea ce explică actele şi comportamentele individului;

3. Vorbim despre implicare atunci când individul se identifică cu organizaţia şi îşi orientează toate eforturile către ea;

4. Implicarea este o atitudine sau un comportament generat de:

5. puternică încredere şi o deplină acceptare a scopurilor şi valorilor întreprinderii;

6. dorinţă de a face eforturi considerabile pentru organizaţie;

7. puternică dorinţă de a aparţine organizaţiei.

Factorii care influenţează implicarea în muncă sunt următorii:

1. Vârsta şi vechimea. În general, implicarea creşte o datăcu vârstaşivechimea în întreprindere şi aceasta din mai multe motive:

2. pe de o parte, pe măsura înaintării în vârstă, devine dificilă găsirea unui alt loc de muncă în afara organizaţiei. De aceea, individul va fi înclinat să se lege mai puternic de actuala organizaţie;

3. pe de altă parte, implicarea este un proces îndelungat şi persoanele cu o vechime mai mare au avut timp să-şi consolideze legăturile.

Dar rezultatele nu sunt întotdeauna foarte tranşante. Aceasta pentru că efectul vârstei şi al vechimii se poate intersecta cu efectul altor factori.

Există situaţii frecvente în care tinerii licenţiaţi sunt puternic implicaţi la începutul carierei, având în vedere interesul lor de a câştiga experienţă.

Implicarea se va diminua când experienţa devine un “capital” pe piaţa muncii.

Nivelul de pregătire

Acest factor conduce cel mai adesea la scădereaimplicării: cu cât indivizii vor avea un nivel de pregătire mai înalt, cu atât vor fi mai puţin implicaţi. Pentru a explica cum stau lucrurile în realitate, trebuie să avem în vedere:

1. faptul că o persoană cu pregătire superioară are valoare şi implicit oportunităţi mai mari de a găsi un alt loc de muncă într-o altă organizaţie. De asemenea, se ştie că un nivel de pregătire mai înalt conduce la aşteptări tot mai dificil de satisfăcut de către o întreprindere.

2. faptul că instituţiile de învăţământ şi educarea permit indivizilor să experimenteze alte activităţi, cum ar fi sportul, cultura, etc. De aceea, întreprinderea este, în mod indirect, în competiţie cu alte legături şi sisteme de valori experimentate de anumiţi indivizi.

3. Sexul. Anumite studii au legat sexul de implicare, afirmând căfemeilesunt mai implicate decât bărbaţii. Explicaţia acestui fenomen porneşte de la faptul că femeile se confruntă cu bariere tot mai numeroase şi mai dificile în cariera lor. Acest lucru le face, adesea, să se implice mai mult în viaţa organizaţiei şi să renunţe la alte activităţi.

Există, de asemenea, şi studii care consideră femeia mai puţin implicată şi aceasta datorită unor rigori exterioare cărora trebuie să le răspundă (familia).

1. Personalitatea individului. Anumite studii aratăcănevoia de împlinire,de auto-realizare, precum şi etica de muncă pot fi considerate ca factori importanţi de implicare.

2. Factorii legaţi de locul şi caracteristicile postului.

3. Caracteristicile structurale

Evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor dintre cele trei concepte

Motivare – implicare

Elemente de apropiere între motivare şi implicare:

1. deseori ele au fost abordate în acelaşi mod. În motivarea bazată pe teoria nevoilor se încearcă să se clarifice factorii care determină starea de motivare. În implicare, care este considerată ca o stare pozitivă, generatoare de performanţă, cercetătorii au fost preocupaţi de asemenea de găsirea factorilor care determină starea de implicare.

2. ambele se preocupă, în mare măsură, de individ.

Elemente de diferenţiere:

1. cele mai multe teorii motivaţionale se referă la o acţiune evaluativă a individului care va încerca să-şi depisteze interesul în fiecare situaţie. Aceste teorii insistă asupra structurii recompenselor pe care le oferă organizaţia, asupra structurii scopurilor şi asupra conţinutului activităţilor. Implicarea are tendinţa de a pune accentul pe noţiunea de valoare, de identitate personală.

2. teoriile motivaţionale se concentrează asupra modului în care sunt îndeplinite sarcinile. Teoriile privind implicarea au o tendinţă mai mare de a se centra pe organizaţie: mai important decât activitatea desfăşurată este organizaţia, în ansamblul său.

3. ambele teorii insistă asupra percepţiilor pe care le are individul despre o anumită situaţie de muncă. În plus, implicarea merge mai departe în procesul care leagă individul de organizaţie, ajunge la o abordare mai interactivă şi demonstrează faptul că organizaţia poate influenţa dezvoltarea psihologică a individului

 Relația dintre satisfacţie în muncă și implicare

Între cele două concepte există câteva elemente de apropiere:

1. ambele se referă la stări ale individului;

2. mulţi dintre factorii care determină satisfacţia în muncă pot fi priviţi şi ca factori care determină implicarea.

Elemente de diferenţiere sunt următoarele:

1. satisfacţia este o stare, în timp ce implicarea este mai degrabă un proces;

2. satisfacţia este o stare pasivă rezultată, în timp ce implicarea sugerează o acţiune;

3. satisfacţia nu conduce la acţiuni specifice, în timp ce implicarea determină anumite comportamente.

 Motivare – satisfacţie în muncă

Elementele de apropiere dintre motivare şi satisfacţie în muncă sunt următoarele:

1. amândouă se bazează pe aceleaşi teorii;

2. amândouă încearcă să explice performanţa;

3. amândouă au condus la numeroase demersuri de management care au vizat creşterea nivelului de satisfacţie sau de motivare.

Elementele de diferenţiere dintre două concepte sunt următoarele:

1. deşi greu de demonstrat, situaţiile în care motivarea conduce la performanţă sunt mai frecvente decât cele în care performanţa este determinată de satisfacţia în muncă. Sunt multe cazuri în care întreprinderile unde există o satisfacţie generală dau dovadă de incapacitatea de a reacţiona la provocările mediului în care funcţionează.

2. dacă parcurgem teoriile privind motivarea şi satisfacţia în muncă, putem crede că, în mod necesar, persoanele trebuie să fie motivate sau să atingă o stare de satisfacţie în muncă. Cu toate acestea, există numeroase persoane care par să nu-şi pună problema motivării sau satisfacţiei în muncă.

#motivatie #Psihologie #resurseumane