Modelul de Afiliere Sociala

Modelul de Afiliere Sociala În contrast cu Teoria Reglarii Intimitatii, propunem că procesul care fundamentează afilierea de zi cu zi operează conform unui principiu homeostatic. Modelul de Afiliere Sociala.

Acest proces, în multe privințe, este analog cu rația calorică. În general, sugerăm că indivizii caută să mențină un nivel optim al contactului social. Concordant cu homeostazia, devierile de la acest nivel optim sunt de așteptat să motiveze indivizii să caute nivele variate de contact social. Pentru ca nivelul lor optim să fie restabilit.

Spre exemplu, dacă se experimentează un contact în exces, oamenii vor căuta singurătatea pentru ca acest nivel să fie restabilit. În mod similar, dacă indivizii experimentează prea multă singurătate, ei vor căuta alte persoane. Analog cu acest model, de mult timp este recunoscut faptul că fiecare individ are propriul său nivel optim de rație calorică. Când se află sub nivel, oamenii sunt motivați să mănânce. In timp ce atunci cand se află deasupra nivelului, motivațiile lor de a mânca se potolesc.

            Ipoteza cum că un impuls social operează în oameni, impuls funcționează analog cu un proces metabolic homeostatic. Aceasta a fost sugerată recent în literatură.

Spre exemplu, s-a demonstrat că unii copii care fuseseră izolați social, în comparație cu cei care nu fuseseră, și-au crescut frecvența de răspuns la o sarcină. Atunci când aprobarea socială a fost concordantă cu răspunsul corect.

Cercetări ulterioare au arătat că ratele de răspuns ale copiilor care fuseseră suprasaturați social au fost mai puțin afectate de aprobarea socială. In comparație cu copiii aflați în condiția de privare șide neprivare. Din aceste studii, Gewirtz și Baer au conclus că o perioadă de privare socială pare să rezulte într-un impuls satisfăcut de interacțiunea socială. Cam în același fel în care creșterea în impulsul apetitiv de după privarea de mâncare este eliminată atunci când mâncarea este mâncată.

            În mod similar, Latane și Werner au sugerat că afilierea la șobolani a fost analogă cu un proces metabolic homeostatic.

Ei au demonstrat că era mult mai posibil ca șobolanii privați de contact social să se afilieze cu șobolani care fusesră suprasaturați social. Autorii au propus că șobolanii au un ‚sociostat’ . Acesta le-a determinat nivelul optim de afiliere. Dacă dintr-un anumit motiv șobolanii deviau de la acest nivel, aceste devieri ar fi contracarate de comportamente. Ar rezulta la o întoarcere la nivelul lor optim. Motivele sunt privarea, neliniștea sau explorarea. MAS-ul propus aici este o elaborare ale acestor formulări anterioare.

Continund cu analogia noastră, sugerăm că afilierea socială, ca și rația calorică, este relativ stabilă de-a lungul timpului. Numeroși factori, cum ar fi vârsta crescută, depresia sau mariajul, ar putea afecta și posibil schimba nivelul cuiva de afiliere.

Exact cum și aceste evenimente ar putea schimba nivelul cuiva de rație calorică. Mai mult decât atât, oamenii diferiți cu care interacționăm ne pot oferi diferite diferite cantități de ‚calorii sociale’. Sau ‚unități de interacțiune socială’. Acestea corespund cu calitatea unei interacțiuni. Nivelul nostru optim de afiliere, așadar, poate fi afectat mai mult de către cei cu care ne afiliem decât cât de mult ne afiliem,conform lui Larson, Zuzanek și Mannell.

Este de asemenea evident că sunt diferențe individuale în motivația de afiliere. Unii oameni preferă mai mult contact social decât alții. Așa cum unii oamenii consumă mai multe calorii decât alții.

Asemenea diferențe individuale nu resping valoarea explicativă a homeostaziei. Aceasta justifica motivația de afiliere sau rația calorică dar poate pur și simplu să indice nivele optime diferite.

Spre exemplu, în comparație cu oamenii cu nevoi de afiliere mai mici, oamenii cu nevoi mai mari de afiliere ar putea avea praguri mai scăzute de a căuta contact. Si astfel, nivele optime mai ridicate.

În curentul comportamentului nostru de afiliere de zi cu zi, normelesociale și căutarea de motive secundare se interferează cu abilitatea noastră de a ne restabili un nivel optim de afiliere. Stagner a sugerat că componentele unei ierarhii a nevoilor, ca aceea propusă de Maslow (1954), sunt în competiție una cu cealaltă, fiecare creând un precedent uneori.

Spre exemplu, deși ne putem dori să fim singuri, șansa de a ne întâlni cu un vechi prieten ne poate motiva în sens invers.

La un anumit moment, nevoia de a face lucruri ca a munci, a avea funcții sociale sau a evita situații stresante se pot afla în conflict cu nevoia noastră afiliativă de a restabili un nivel optim de contact.

În mod analog, în mod frecvent mâncăm atunci când nu ne este foame. In timp ce alteori întârziem mâncatul deoarece se interferează alte motive și norme sociale.

Afirmăm că, precum rația calorică, afilierea socială operează în conformitate cu un proces homeostatic. In ciuda circumstanțelor ocazionale care se interferează cu abilitatea noastră de a urma nevoi afiliative fundamentale.

#afilieresociala #psihologiesociala