Atribuirea sociala si emotiile

Atribuirea sociala si emotiile

Teoriile cognitive ale emotiei sustin ca emotiile specifice sunt formate de interpretarile indivizilor ale situatiilor evocative. Studiile empirice in acest domeniu s-au concentrat In special pe identificarea dimensiunilor care explica cea mai mare diversitate de experiente emotionale. Atribuirea sociala si emotiile.

Emotiile specifice sunt inclinate sa corespunda profilurilor distincte ale dimensiunilor.

Desi dimensiunile au variat putin de la teorie la teorie, aproape toate cercetarile empirice au dezvaluit ca dimensiunile atribuirii sociale au un rol important. Mai ales in formarea reactiilor afective (ex. masuta in care sinele, altul si spatiul sunt responsabile de instigarea situatiei). Ele controleaza (masura in care sinele, altul si spatiul influenteaza rezultatul unei situatii).

In opinia lui Weiner (1985), masura in care un rezultat este atribuit unor factori interni-externi, stabili-instabili. Si controlabili-necontrolabili. Este importanta pentru atribuirea sociala si, in consecinta, reactia emotiva la rezultat.

Teoriile cognitive ale emotiile estimeaza ca aceleasi rezultate pot sa evoce reactii emotive foarte diferite depinzand de ceea ce crede individual in legatura cu cauzele rezultatului.

Sunt multe dovezi in sprijinul acestei idei. De exemplu, intr-un studiu de-al lui Weiner (1980), indivizii (“cei care dau cu imprumut”) au raspuns cu manie la cererea unei alte persoane (“cel care imprumuta”) de a imprumuta notitele din clasa, deoarece acesta din urma a preferat sa mearga la plaja decat la ore intr-o anumita zi.

Pe de alta parte, cei care au dat cu imprumut au reactionat cu mila la aceeasi cerere atunci cand cel care imprumuta avea o boala la ochi.

Atribuirile sociale ale rezultatelor pozitive si negative poate sa influenteze reactiile emotive specific ale acestor rezultate. Totusi sunt mai multe puncte comune cu opinia lui Abelson (1983). Ca analiza ideilor contrafactuale pe care indivizii le au in urma acestor rezultate pot ajunge pana la a prezice reactiile emotiilor specifice. Gandirile contrafactuale asigura atat indicia pentru cauzele rezultatului. Cat si ancore cu ajutorul carora indivizii percep discrepantele dintre realitate si posibilitate. Aceste discrepante (sau “inconsistente”) determina instigarea la insasi emotia.

Astfel, consideram ca emotiile specifice pot sa apara “oricand alternativele contrafactuale ale evenimentelor cu importante hedonice foarte diferite sunt exersate mental de individ” (Abelson, 1983).

Rusinea si vina

De mare importanta in acest studiu sunt emotiile de rusine si vina. Rusinea si vina sunt ambele emotii disforice care includ auto-evaluarile negative.

Intr-un studiu recent ale estimarilor si tendintelor de actiune asociate cu diferite emotii, rusinea si vina, impreuna cu regretul, au fost asociate unic cu sustinerea/promovarea unui item. Acesta este citit drept “ti-ai dori sa nu fi facut ceva sau sa poti sa indrepti situatia” El  sugereaza ca gandirea contrafactuala spontana are un rol important in formarea acestor sentimente (Fridja si colegii, 1989).

Totusi, teoreticienii descriu cateodata rusinea si vina ca fiind emotii foarte similare care implica ambele perceperea sinelui ca un agent causal. Aceasta descriere este datorata probabil lipsei de precizie in definirea dimensiunilor (cf Brown & Weiner, 1984).

Cercetarile care au avut ca scop compararea rusinii si vinii au descoperit ca emotiile se centreaza pe tipare destul de diferite ale sinelui. Acestea rezulta in experiente fenomenologice diferite.

Rusinea implica o evaluare a sinelui. Desi un esec specific sau o transgresiune poate sa declanseze o reactie de rusine, implicatiile evenimentului sunt atribuite sinelui. Atunci cand sunt rusinati, oamenii se simt “oameni rai” si cred ca sinele este umilit si cazut in disgratie.

Rusinea este un sentiment coplesitor caracterizat de un sentiment de minimizarea si bun de nimic atat in ochii sinelui, cat si ai altora. Impreuna cu acest sentiment de rusine apare o dorinta de ascundere si evadare din situatie. In opozitie, vina implica o ingrijorare in privinta unui comportament specific sau transgresiune. Atunci cand se simt vinovati, oamenii sunt consumati de idea ca au facut un “lucru rau” (sau au esuat sa faca un lucru bun).

Vina este caracterizata de sentimente de tensiune, remuscare si regret. Insa procesele cognitive-afective ale vinii nu implica si auto-condamnarea rusinii.

Nu este surpinzator faptul ca impreuna cu aceasta vina apare si actiunea de reparare.

Este interesant ca desi rusinea si vina implica fenomenologii diferite. Situatiile care stimuleaza rusinea si vina nu sunt distinctive in mod necesar.

Au fost realizate studii asupra marturiilor narative ale experientelor din viata reala asupra rusinii si vinii. Si s-a raportat ca unii copii si adultii destainuie ca exista suprapuneri foarte mari in tipurile de evenimente. Dar si comportamente care dau nastere celor doua emotii.

De fapt, par sa fie putine situatii, chiar clasice, care induc rusinea si vina; cele mai multe situatii apar cu cele doua emotii in mod egal la indivizi. De exemplu, in timp ce 21 % din situatiile care stimuleaza vina, nominalizate de un esantion de tineri, s-au referit la o experienta in care acestia au mintit. 11 % din situatiile care implica rusinea s-au referit tot la mintit (Tangney, 1992). In mod asemenator, 17 % din participantii la acelasi studiu au nominalizat ranirea unei persoane din punct de vedere emotional ca stimulatoare de vina. Iar 9 % au nominalizat rusinea ca rezultat al aceluiasi comportament.

#rusinea #Psihologie #atribuireasociala #vina #pshologiesociala