Motivaţia externă poate avea ca sursă un ordin – ca simbol al puterii, faţă de care ne conformăm din teamă pentru sancţiune, pedeapsă. Dar ordinul poate fi şi o accepţiune pozitivă, fiind asumat din încredere şi afecţiune faţă de emitent, din convingerea executantului că ordinul are darul de a-l proteja, că îl execută pentru un scop pozitiv, asumat.

​

O altă sursă a motivaţiei externe poate fi rutina – sarcina fiind asumată din inerţie, mimetism, menţinute ca urmare a confortului pe care îl conferă rutina şi dorinţa de a nu deranja pe alţii.

​

Motivaţia internă are la bază raţiunile proprii, care nu sunt determinate de o constrângere sau de o imitaţie a cuiva sau a unui anumit tip de comportament. Capriciul este elocvent pentru ilustrarea acestui tip de motivaţie. Capriciul creează cel mai intens sentiment de libertate, fiind pur personal, fără a depinde de cineva.

​

Când motivaţia pentru îndatoririle noastre este externă, se vorbeşte despre o etică heteronomă, care, la origine, era o etică absolută, în care contrastul dintre bine şi rău era central.

​

Când îndatoririle au la bază o motivaţie internă, acţionăm în virtutea unei etici autonome. Când acest tip de etică este influenţată de circumstanţele în care ne putem afla la un moment dat, se vorbeşte de o etică relativă.