Evaluarea și INTERVENȚIA timpurie la copiii cu DEFICIENȚE mintale

Evaluarea și INTERVENȚIA timpurie la copiii cu DEFICIENȚE mintale

In perspectiva optimizării interventiei și maximizării șanselor de recuperare a copiilor, depistarea precoce și diagnosticul formelor de deficiență mintală reprezintă o actiune de maximă importantă și responsabilitate. La aceasta participă o echipă multidisciplinară formată din medic, psiholog, psihopedagog special, asistent social etc. Activitatea echipei presupune investigarea clinică și elaborarea diagnosticului. Recomandarea și urmărirea aplicării tratamentului etiopatogenetic (pentru anumite cazuri/situatii). Precum și alegerea programelor educativ-recuperatorii in functie de particularitățile individuale ale fiecărui copil. Cum are loc evaluarea și INTERVENȚIA timpurie la copiii cu DEFICIENȚE mintale?

Depistarea precoce și diagnosticul formelor de deficiență mintală pot fi realizate pe baza următoarelor tipuri de investigații și examinări:

1. investigația medicala/clinică. Acum se incepe cu anamneza cazului, cu rol deosebit in stabilirea cauzelor deficienței mintale, apoi se continuă cu efectuarea unor examene clinice: somatice, endocrine și neurologice. In anumite situații, aceste examinări clinice trebuie să fie completate cu unele investigații medicale suplimentare, cum ar fi:

2. examenul oftalmologie

3. examen ORL

4. electroencefalografie (EEG) și

5. examene paraclinice (citogenetic, dermatoglific, biochimie, imunologie). Analiza datelor obținute prin aceste examinări va permite conturarea unui diagnostic etiologie și medical complet, din care să rezulte caracteristicile și delimitările precise ale cazului examinat. In vederea stabilirii unui diagnostic diferențial extrem de important in abordarea intervenției psihologice și educaționale.

2. Examenul psihologic. Permite formularea unor concluzii diagnostice pornind de la:

1. dezvoltarea psihomotorie

2. nivelul dezvoltării mintale

3. dezvoltarea psihomotrice

4. funcțiile senzoriale și perceptiv-motrice

5. atenția, memoria, limbajul, personalitatea, nivelul maturizării psihosociale, capacitatea/resursele de învățare.

3. Examinarea nivelului dezvoltării mintale. Urmărește stabilirea vârstei mintale (VM), a coeficientului de inteligența (IQ), a structurii mintale. A indicilor de deteriorare mintală și a indicilor semnificativi pentru dizarmoniile cognitive.

Cele mai utilizate probe pentru examinarea nivelului inteligenței sunt. Evaluarea și INTERVENȚIA timpurie la copiii cu DEFICIENȚE mintale:

1. testul Binet-Simon

2. testul Wechsler (WISC)

3. matricele progresive Raven (color și alb-negru)

4. testul colectiv Dearbome etc.

4.  Examenul psihopedagogic. Urmărește diagnosticarea deficienței mintale și a posibilităților educaționale pe baza unui evantai foarte variat de metode:

1. observația, convorbirea

2. experimentul, aplicarea de teste

3. probe psihogenetice, probe de diagnostic dinamic-formativ etc.

5.  Examinarea dezvoltării psihomotrice. Urmărește stabilirea coeficientului de dezvoltare psihomotorie și evidențierea componentelor psihomotricității. Unde dezvoltarea este deficitară sau mai apropiată de normalitate.

Pentru examinarea psihomotricității se pot utiliza:

1. scala de dezvoltare psihomotrice Brunet-Lezine

2. testul Ozeretski-Guilmain

3. scala Denver (Denver Development Screening Test)

4. scala Gessel, fișe de dezvoltare psihomotrice

5. testul Buhler și Hetzer

6. probe de investigare a sincineziilor periferice și axiale

7. probe de dominanță laterală Piaget-Head-Ajuriaguerra

8. probe de ritm Stambak

9. proba Ricosay

10. proba tapping

11. probe de punctare

12. probe de decupaj etc. Examinarea motricității devine importantă pentru diagnosticarea și conturarea tabloului deficienței mintale din cel puțin două motive: a. prezența tulburărilor sau afecțiunilor in planul motricității reprezintă un predictor major in depistarea deficiențelor mintale. Exista o legătură logică intre gradul deficienței mintale și nivelul tulburărilor de motricitate. Cu cât gradul deficienței mintale este mai pronunțat, cu atat nivelul dezvoltării motricitității este mai scăzut. Iar tulburările motrice sunt mai frecvente și mai grave.

În cazul deficienței mintale ușoare, de regulă, nivelul dezvoltării motricității este mai apropiat de cel al normalului. Iar tulburările motrice sunt mai puține și mai ușoare, comparativ cu formele mai grave de deficiență mintală unde și tulburările motrice sunt mai evidente și mai frecvente. Astfel se justifică de ce, indiferent de scopul pentru care este efectuat examenul psihologic, acesta trebuie să cuprindă și examinarea motricității.

Caracterul instrumental al motricității impune examinarea in detaliu a funcției motrice inainte de anticiparea unor intervenții terapeutice sau recuperatorii.

Deoarece metodele utilizate trebuie să țină seama nu numai de nivelul achizițiilor cognitive, ci și de particularitățile motricității fine. Chiar și in cazul deficiențelor mintale ușoare.

Există o serie de tulburări motrice de tip instrumental, care se găsesc in tabloul clinic al deficiențelor mintale ușoare, cum ar fi:

1. retardul motor simplu

2. tulburări motrice care afecteaza calitatea și stilul gestului

3. dificultați de stabilitate a dominanței laterale

4. tulburări praxice referitoare la execuția actelor intenționale complexe

Identificarea și cunoașterea lor permit stabilirea unor puncte de plecare in activitațile de intervenție educațional- recuperatorii. Prin ameliorarea motricității fiind favorizate și o serie de schimbări in plan psihologic, care permit dezvoltarea potențialului adaptativ și imbunătățesc performanțele atât in plan școlar, cât și social.

6. Examinarea funcțiilor senzoriale și perceptiv-motrice. Vizează investigarea funcțiilor auditive și vizuale, a gnoziilor, somatognoziilor. Percepțiilor de mărime, formă, greutate și a ritmului și maturității funcției vizual-motrice.

Se pot utiliza probele de acuitate senzorială (auditivă și vizuală). Probele de examinare a auzului fonematic, probele de percepție a culorilor (planșele lshihara), probe de percepție a formei (Bender, Bender-Santucci, Benton), probe de percepție spațiala (Proba Meuris).

7. Examinarea personalității. Vizează cu precadere afectivitatea, stabilitatea emoțională, trasaturile de personalitate, impulsivitatea, agresivitatea. Toleranța la frustrare, tulburările de personalitate etc.

Cel mai frecvent utilizate sunt probele de desen (testul arborelui, testul familiei), teste proiective (CAT. Pata neagră, Rorschach, fabulele Duss etc.). Iar in anumite situații unele chestionare de personalitate (care pot fi ințelese de copil).

8. Examinarea nivelului de maturitate psihosocială. Urmărește stabilirea cu ajutorul unor scala a nivelului de maturitate psihosocială. Și mai cu seamă a domeniilor/ registrelor in care procesul de socializare și maturare este întârziat.