Psihodiagnoza, CONSILIEREA, orientarea, terapia și programele de INTERVENȚIE

Psihodiagnoza, consilierea, orientarea, terapia și programele de intervenție

Sub aspect psihopedagogic, această structură de intervenție nu constituie un obiect școlar în sensul tradițional al termenului. Ci o nouă abordare a relatiei profesor-elev. Ea presupune o viziune dinamică și complexă asupra transformărilor ce se produc la nivel individual și de grup școlar, în urma unor demersuri terapeutice ce au ca scop modelarea personalităiii elevului. Altfel spus, se constituie intr-o formă de terapie educațională în sensul armonizării personalității elevului cu sine și cu lumea și are ca scop integrarea acestuia în societate. Psihodiagnoza, consilierea, orientarea, terapia și programele de intervenție.

Prin obiectivele urmărite, precum și prin metodele utilizate, consilierea consecutivă psihodiagnozei depișește simplul ,.sfat pedagogic” și se transformă într-un veritabil proces de influențare. Acesta este centrat pe următoarele repere.

1. Modelul de personalitate

2. adaptarea și integrarea școlari

3. dar și eficiența și valorizarea socială

Complexitatea psihodiagnozei și orientării școlare și profesionale reiese din multitudinea direcțiilor de acțiune.

1. Psihologică (prin aspirații, realizări)

2. pedagogică (oferte școlare concretizate in egalitatea de șanse)

3. axiologică (trăsături morale și valori)

4. sociologică (pragmatism și prospectare a evoluției sociale)

Psihodiagnoza

În planul-cadru pentru unitățile de invățământ special care școlarizează copii/elevi/ tineri cu deficiențe severe, profunde și/sau asociate, disciplina se regăsește sub denumirea Psihodiagnoză.

Consilierea, terapia și programe de intervenție axându-se pe individualizarea demersului terapeutic și pe monitorizarea realizării programelor educative individualizate.

1. Profesorul psihodiagnostician, alături de membrii echipei de educatori de la clasă, este implicat în realizarea și monitorizarea PEI. În cazul copiilor cu deficiențe mintale severe, profunde și/sau asociate, relatia de consiliere focalizată pe copil este dominată de relația psihoterapeutică

2. Profesorul psihopedagog din școlile pentru copiii cu deficiențe iși desfășoară activitatea manifestându-se în diverse ipostaze :

1. diagnostician,

2. terapeut și

3. consilier

El devine terapeut în masura in care rezolvă (fie și parțial):

1. stările conflictuale interne ale copilului

2. stări provocate de probleme severe de ordin senzorial (surdocecitatea)

3. motrice

4. cognitiv sau emoțional (autismul)

Aceste stări conflictuale trebuie delimitate și anulate sau diminuare, astfel incât copilul cu deficiențe severe, profunde și/sau asociate să fie capabil să-și rezolve în mod independent cât mai multe probleme curente de viață. Profesorul psihopedagog întâmpină forme majore de dezordine ale conduitei copilului cu deficiente severe, profunde și/sau asociate, forme manifestate prin unele tulburări grave, cum ar fi :

1. alterări ale perceperii realității,

2. alterări ale controlului de sine,

3. schimbarea atitudinii fată de realitate,

4. ruperea contactului cu realitatea,

5. dificultăți de comunicare mergând până la lipsa acesteia etc.

Aceste tulburări grave denotă regresivitatea, imaturitatea și fragilitatea eului copilului. Fapt care pune profesorul psihopedagog in situația de a utiliza o sinteză a mai multor influente care se regăsesc in ariile de dezvoltare (comunicarea, deprinderile de autoservire, educația psihomotrice, senzorială, cognitivă etc).

Rolul său constă în intensificarea acordării de asistență psihopedagogică copiilor cu deficiente și celorlale persoane implicate in procesul educației (cadre didactice, părinți, tutori etc.). Totuși, profesorul psihopedagog trebuie să urmărească prevenirea situatiilor de criză personală, educațională și socială și chiar si influențeze dezvoltarea personală și educațională a acestor copii cu grave dificultăti de adaptare (fundamentarea intervenției în zona proximei dezvoltări).

În concluzie, profesorul psihopedagog își desflșoară activitatea pe trei directii generale:

1. de prevenire și previziune 

2. de cooperare cu copilul

3. de utilizare a resurselor și valențelor educative ale celorlalți factori (grup școlar, familie, comunitate).

Un rol important il are stimularea mișcărilor și actiunilor copilului, manipularea obiectelor, dându-i copilului posibilitatea să se descopere pe sine ca agent al mișcării și stimularea initiativei și capacității de anticipare și de experimentare senzorială.

Acum citești Psihodiagnoza, consilierea, orientarea, terapia și programele de intervenție.

Un alt punct important ar fi achizitia unei forme adaptate de comunicare/ limbaj care să-i permită exprimarea și interactiunea cu cei din jur.

Nu în ultimul rând, achizitionarea unor deprinderi elementare (alimentare, igienice, de îmbrăcare etc.) sporește gradul de autonomie a copilului. Astfel se detașează tot mai mult de mediul înconjurător, se individualizează, își conștientizează tot mai clar responsabilitățile în raport cu propria persoană.

#consilierea #orientarea #psihodiagnoza #terapiaşiprogrameledeintervenţie